Newsletter

Nume:

E-mail:

Multimedia

Spot radio
This text will be replaced by the flash music player.
Imagini
     

Reguli adoptate din mers dau peste cap proiectele finantate din fonduri europene

O instructiune impusa de Autoritatea de Audit ii obliga pe implementatorii de proiecte sa colecteze documente justificative care sa dovedeasca apartenenta fiecarui beneficiar din proiect la un grup-tinta. Peste 170 de institutii si-au exprimat ingrijorarea cu privire la impactul extrem de slab pe care fondurile nerambursabile il vor avea in realitate pentru societate si cer anularea documentului. Reprezentantii Autoritatii de Audit au adoptat politica strutului cu capul in nisip.

In Romania, facilitarea atragerii banilor europeni ramane la nivel de discurs politic. Cei peste 700 de implementatori de proiecte finantate prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) erau deja obligati sa treaca printr-o birocratie care ocupa mai mult timp in proiect decat activitatile destinate beneficiarilor finali. Cu toate acestea, la inceputul lunii octombrie, Autoritatea de Management a programului, la recomandarea Autoritatii de Audit din cadrul Curtii de Conturi, a emis o noua instructiune ce obliga implementatorii de proiecte sa colecteze documente justificative care sa dovedeasca apartenenta fiecarui
beneficiar din proiect la un grup-tinta. Astfel, potrivit Instructiunii nr. 35, femeile, somerii de lunga durata, depen­dentii de alcool, persoanele de etnie roma etc. trebuie sa justifice prin diverse docu­mente ca sunt intr-adevar femei, dependenti de alcool sau romi, dupa caz.
Aceasta noua povara pusa de autoritati pe umerii implementatorilor de proiecte se va transmite automat si la beneficiarii finali, ceea ce va genera o demotivare totala a acestora de a participa in progra me de formare sau angajare. Existau deja un formular de inregistrare a grupului-tinta (FGIT) si o declaratie pe proprie raspundere a beneficiarului final, care au functionat din 2008 pana in prezent fara a fi necesare si alte docu mente, precum cele care se cer acum si care se obtin cu greu.

Scrisoarea deschisa a Coalitiei ONG-uri pentru Fonduri Structurale a fost total ignorata.

Coalitia ONG-uri pentru Fonduri Structurale a trimis inca din 11 octombrie o scrisoare deschisa autoritatilor romane cu responsabilitati in managementul fondurilor europene pentru a atrage atentia ca masurile luate complica si mai mult accesarea banilor alocati Romaniei. O noua scrisoare cu aceeasi solicitare, de aceasta data semnata de peste 170 de institutii - printre care organizatii neguvernamentale (ONG-uri), sindicate, patronate, companii si chiar institutii publice -, a fost remisa autoritatilor implicate in data de 27 octombrie. Flavia Preda, coordonator al activitatilor Coalitiei ONG-uri pentru Fonduri Structurale, spune ca telefoanele date la Autoritatea de Audit au ramas fara niciun raspuns.

„A fost o recomandare a Autoritatii de Audit, nu a existat o consultare cu beneficiarii. Daca ei au identificat cazuri de nereguli, trebuie sa actioneze in consecinta, nu sa-i oblige pe toti beneficiarii sa aduca aceste noi documente justificative care complica foarte mult implementarea. Trebuie avut in vedere impactul fondurilor. In cazul de fata este vorba despre cursuri pentru formare profesionala. Este o aberatie sa se solicite un dosar de 50 de pagini pentru un curs. Daca tinem banii in cont si nu sunt absorbiti, nu stiu cum vom reusi sa atingem obiectivul fondurilor alocate dezvoltarii resurselor umane de a incuraja grupurile dezavantajate“, a declarat pentru „Financiarul” Flavia Preda. In opinia acesteia, exista sisteme de control care functioneaza, prin urmare nu vede niciun motiv pentru care se porneste acum de la premisa ca toti beneficiarii vor sa triseze sistemul.

„Sa fie publicat raportul care a stat la baza emiterii instructiunii!”

„Cerinta de a dezvalui, fara protectia anonimatului, date personale delicate, precum un diagnostic, dependenta de alcool, apartenenta la o organizatie sindicala etc., este considerata cel putin abuziva si, in cele mai multe cazuri, incalca prevederile Legii 677/2001 cu privire la datele cu caracter special”, se arata in scrisoarea deschisa a Coalitiei.

O alta nelamurire a semnatarilor se refera la faptul ca nu se face nicio referire in instructiune cu privire la natura documentelor justificative care se cer. De ase menea, Coalitia ONG-uri pentru Fonduri Structurale solicita „publicarea raportului de audit nr. 41.539/23.12.2009 pentru a intelege ratiunile care au stat la baza emiterii Instructiunii nr. 35”.

Reprezentantii auditorilor nu s-au prezentat la intalnirea programata in cadrul Comitetului de Monitorizare al POSDRU

Subiectul a fost abordat in cadrul Comitetului de Monitorizare al POSDRU, care s-a reunit in cursul lunii noiembrie. Autoritatea de Audit trebuia sa se prezinte, saptamana trecuta, la o intalnire cu membrii Comitetului, insa nu a ajuns niciun reprezentant din partea sa.

In urma nemultumirilor exprimate de implementatorii de programe si transmise de catre AMPOSDRU, Autoritatea de Audit a revenit, telefonic, asupra deciziei de implementare a Instructiunii nr. 35, recomandand AMPOSDRU sa aplice o solutie care sa-i avantajeze pe beneficiari. Insa o recomandare verbala nu are nicio valoare, atat timp cat AMPOSDRU este obligata conform legii sa respecte instructiunea emisa in scris de auditori. O solutie rapida pentru solutionarea acestei incertitudini decizionale ar fi ca beneficiarii sa se constituie intr-o asociatie care sa le reprezinte interesele.

sursa: www.financiarul.com



AfaceriPublice.ro Feed-ul RSS al afaceripublice.ro