Deputatul Mazilu isi trecea firmele cu datorii la stat pe numele unor amarati din Republica Moldova

Deputatul Costica Mazilu a obtinut contracte grase de la stat, dar pentru a scapa de datoriile firmelor sale le-a trecut in contul unor amarati din Republica Moldova. Un hamal, un somer si o femeie de serviciu din orasul basarabean Orhei, „controleaza“ patru firme preluate cu datorii imense de la deputatul Costica Mazilu (UNPR).
Republica Moldova. Mahalaua localitatii Orhei, 50 de kilometri de Chisinau. siruri de case stau cocosate de-a lungul raului din oras, gata sa o ia una cate una la vale. Ruine din chirpici, gaurite, peticite cu cartoane sau placaj, dar cu termopane zidite tantos pe ici pe colo. in asemenea locuinte stau oameni care rar castiga mai mult de 50 de euro pe luna. Unii lucreaza ca maturatori, altii ca hamali ori ca zileri. in Romania insa sunt patroni. Detin fara sa stie companii care, cel putin in acte, se ocupa de constructii de cladiri sau de lucrari de geniu.
Maxim Papsev abia a trecut de varsta majoratului. Are 19 ani. Este hamal in stanga Prutului, dar mare patron in dreapta. Nu are doar o firma de constructii. Are doua. Partenerul sau de afaceri in ambele societati este Constantin Mazilu (45 de ani), deputat roman, coleg de partid cu ministrul Apararii, Gabriel Oprea. in urma cu cateva luni, pustiul Papsev a fost bagat in doua societati de-ale deputatului Mazilu si a devenit principalul asociat. Ba a fost numit si administrator. „Nu stiu cine e Mazilu. Nu am semnat niciun document. Am avut doar o discutie cu cineva mi-a spus ca nu voi avea nicio problema cu oamenii legii, il cred pentru ca-l cunosc de patru ani. Mi-a spus ca totul este legal", marturiseste tanarul hamal. Habar nu are nici ce e aia „administrator". Are noua clase.
Sediul ambelor firme ale basarabeanului hamal figureaza si acum in locuinta politicianului roman de al carui nume nu a auzit in viata lui. Contactat de „Adevarul" pentru a-l intreba despre noul sau partener de afaceri, Constantin Mazilu a inceput sa se balbaie. „...Papsev?... Nu stiu cine e. Ha-ha. Cred ca e o greseala". Ulterior afla de la reporteri ca e partenerul sau de afaceri. „Aaaa, pai e vorba de doua societati pe care le-am vandut...". „Cum l-ati cunoscut pe domnul Papsev?", intreaba reporterul. „Nu stiu sa va dau un raspuns acuma", raspunde mecanic deputatul.
„Cum va explicati ca partenerul Papsev nu a auzit de dumneavoastra niciodata?" „in momentul de fata nu stiu sa va dau un rapuns". „Acum datoriile firmelor sunt preluate de acest Maxim Papsev", ii comunica reporterul. „Chiar nu stiu sa va zic in acest moment. Am sa verific. Am sa revin cu un telefon" promite parlamentarul. Nu a mai revenit cu niciun telefon si cu nicio precizare suplimentara. Desi deputatul sustine ca firmele cedate nu au avut activitate, datele de la Ministerul Finantelor il contrazic. Neovia Company, cea dintai firma, a avut activitate in anul 2009, incasand 700 de mii de lei (166 de mii de euro) si cheltuind de doua ori mai mult.
Bilanturile depuse de la infiintare arata ca Neovia Company si Mineral Consulting, firmele deputatului ajunse la hamal, au inregistrat anual datorii care ajungeau si la 2, 5 milioane de lei (600.000 de euro). in acte par ca doua societati de care orice afacerist din lume si-ar dori sa scape. Acum doua luni, cu o zi inainte de Anul Nou, Mazilu s-a retras in liniste din ambele societati, iar asociat unic si administrator a ramas tanarul basarabean.
Nicolae Vladutescu, omul de incredere al deputatului si fost administrator al celor doua firme preluate de hamal, a trantit telefonul in nas reporterilor care incercau sa afle ce datorii a lasat mostenire noului administrator, hamalului de peste Prut. „Dar de ce va intereseaza lucrul asta? Va salut! La revedere!".
citeste restul articolului pe
www.adevarul.ro