Care-i treaba cu legea sanatatii? via madamadepica.blogspot.com

Provin dintr-o familie de medici, ştiu cum arăta legea sănătăţii şi cunosc destul de bine felul în care se fac legile din România. Azi am stat câteva ore şi am citit propunerea de lege a sănătăţii aflată în dezbatere. După mai mult de 100 de pagini (87 legea sănătăţii + 15 expunerea de motive) cu pixul în mână (vorba vine, că am făcut doar comment-uri în word)...habar nu am dacă legea aceasta este bună sau proastă!

Şi pentru că nu m-am prins după lectura legii în dezbatere, am stat şi am săpat...am citit studii despre standarde, evoluţii în „filosofiile” reformei sistemelor sanitare etc. Am văzut ce zice OECD, ce zice World Health Organisation sau ce zice FMI. Câteva sute de pagini mai târziu, mai citesc o dată legea. Tot habar n-am.

Care-i totuşi problema?

Am rămas însă cu ceva în minte. FMI spune în cel mai recent Fiscal Monitor (), după ce trage concluzia că lucrurile cu criza financiară sunt în cotinuare extrem de riscante, că „Indeed, rising spending on health care is the main risk to fiscal sustainability, with an impact on long-run debt ratios that, absent reforms, will dwarf that of the financial crisis.” Aşa că da, era normal ca problema reformei sănătăţii în România să fie luată în calcul (printre altele, este prezentă şi în acordul României cu FMI). Mai ales că în simulările celor de la FMI (Fiscal Monitor, pagina 23), în România ar trebui ca ajustarea fiscală legată de cheltuielile cu pensiile şi sănătatea să fie de 7.6% din PIB în perioada 2010-30.

Aşadar, treaba este gravă, şi nu doar pentru România. Doar că FMI-ul spune, în acelaşi document, că opţiunile de reformă ar trebui să depindă de un mix care să răspundă caracteristicilor fiecărei ţări. Mai mult, în toate scenariile simulate este proiectat impactul diferitelor măsuri posibile, astfel încât să se ajungă la cele mai bune soluţii – adică să ne asigurăm că nu tăiem din cheltuieli doar ca să tăiem şi nici că implementăm un sistem sanitar mixt (public+privat) că poate unul dintre ele va funcţiona (iar celălalt va fi pus la punct de mecanismele unei pieţe concurenţiale).

Un pic despre conţinutul legii (că doar nu am citit-o degeaba)

Dincolo de soluţiile propuse şi de ce înseamnă ele, nu pot să nu remarc faptul că două trenduri extrem de importante în dezbaterile internaţionale (şi nu doar pentru sistemul sanitar, ci şi pentru relansarea economiei, în general) sunt cvasi-absente:

1. Soluţii IT&C
Există evaluări extrem de pertinente (precum cea a OECD) care arată că acestea pot duce la eficientizarea sistemelor sanitare. În proiectul de lege, soluţiile IT&C sunt prezente ca principiu care guvernează sănătatea publică (Art. 7 lit i) „utilizarea unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.”) şi ar fi mai curând o responsabilitate a viitorului ANCIS. Dar cum rămâne cu soluţiile care ar putea reduce cu mult costurile (cu minim de investiţie) din sistemul sanitar şi, mai ales, ar face accesibile serviciile de asistenţă medicală primară în zonele dificil accesibile?

De exemplu, eu visez la ziua în care cineva va face legătura între faptul că avem în 23.6 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă în România (conform ANCOM) şi faptul că asistenţa medicală primară în zonele rurale, greu accesibile sau cel puţin pentru bolnavii cronici se poate realiza (şi) prin soluţii de telefonie mobilă.

2. Antreprenoriat social
Da, s-ar putea să îmi placă subiectul în mod excesiv, însă de ce să nu aplicăm principiile debusiness pentru a face mai eficient managementul sistemului sanitar, însă fără a lăsa loc derapajelor implicate de goana după profit? S-ar putea să fie într-adevăr dificil de găsit un antreprenor care să accepte să investească atât cât să facă sistemul sanitar eficient (profitabil) pentru ca apoi să îşi recupereze doar investiţia iniţială fără dividende. Dar sigur se vor găsi vreo doi-trei „nebuni” care să facă acest lucru pentru unele unităţi.

cititi mai mult pe madamadepica.blogspot.com