sursa: adevarul.ro
Ritmul de accesare a fondurilor europene este foarte lent, absorbtia ajutoarelor primite de la Uniunea Europeana (UE) fiind ingreunata de autoritatile din Romania.
“Autoritatile schimba regulile in timpul jocului, nu stiu sa comunice si entitatile nationale de management nu sunt instruite, asa ca, de multe ori, prefera sa nu actioneze, decat sa riste sa greseasca facand ceva”, a declarat directorul companiei de consultanta pentru fonduri structurale Bridge Europe Consulting, Ozana Giusca, potrivit Agerpres.
“Pe de alta parte, potentialii beneficiari ai fondurilor stiu doar ca vor sa capete bani, dar nu stiu nici ce trebuie sa faca pentru a-i accesa, nici cum sa caute un consilier competent”, a adaugat directorul de la Bridge Europe Consulting.
Multi aleg consultanti necalificati
“Prima greseala a unor firme, persoane fizice sau primarii este ca isi aleg consultantii dupa pret, nu dupa lista de referinte. si asa se trezesc ca dau banii, dar nu reusesc sa isi vada proiectele calificate si asta pentru ca nu orice firma care pretinde ca stie sa elaboreze proiecte poate face intr-adevar acest lucru”, a continuat Ozana Giusca.
Mai exista si domenii in care concurenta este dezechilibrata, pentru ca acolo criteriile sunt astfel elaborate incat, pentru infiintarea unui azil de batrani, de exemplu, un ONG nu va putea niciodata obtine numarul necesar de puncte, in timp ce primariile sunt favorizate, desi nu sunt interesate de astfel de obiective, ci în special de infrastructura rutiera, aprovizionare cu apa si infiintarea de retele de canalizare.
Autoritatile schimba regulile in timpul jocului
Gradul mic de absorbtie al fondurilor europene nu poate fi imputat, in cea mai mare masura, autoritatilor. Printre cele mai mari probleme generate de agentiile de administrare a fondurilor europene se numara schimbarea unor reguli în timpul jocului, informeaza Agerpres.
Exista situatii in care daca dai telefon la o autoritate pentru a cere lamuriri, obtii informatii contradictorii de la diversi angajati ai aceleiasi autoritati sau cazuri în care in judete diferite la aceeasi situatie, interpretarile autoritatilor sunt diferite, ceea ce duce la acceptarea unor proiecte în anumite zone si descalificarea altor proiecte cu aceeasi speta în alte zone, ceea ce duce la cresterea ratei de succes în anumite judete si la scaderea acesteia în altele.
Potrivit directorului de la Bridge Europe Consulting, Ghidurile solicitantului se schimba si apar in termene foarte scurte inainte de datele cand trebuie predate proiectele, astfel incat e dificil sa te califici, mai ales pentru proiecte complexe, cum sunt cele pe energie verde. Toate acestea duc la proiecte facute dupa ureche, care nu corespund si sunt respinse. Ar trebui ca statul sa isi aduca aminte ca are interesul sa fie accesate cat mai multe fonduri europene si sa isi instruiasca proprii functionari, sa impuna un model functional si eficient de comunicare si, evident, sa avem reglementari stabile si clar formulate.