AMR - Comunicat de presa cu privire la deciziile CCR

Asociaţia Magistraţilor din România atrage atenţia că, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, ale căror motivări au fost publicate ieri, 3 februarie 2011, Curtea Constituţională trece pragul competenţelor sale, aducând o atingere gravă înseşi supremaţiei Constituţiei pe care trebuie să o garanteze şi subminând grav principiul separaţiei puterilor în stat.

Art.146 din Constituţia României prevede, limitativ şi exclusiv, competenţa Curţii Constituţionale în materie de control de constituţionalitate. Art. 27 alin.1 din Legea 47/1992 adaugă la aceasta, peste prevederile Constituţiei, şi hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, hotărârile plenului Senatului şi hotărârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, lărgind sfera competenţei Curţii printr-o interpretare nepermisă a prevederilor art.146 lit.l din Constituţie, care exclude, însă, adaosul la textul constituţional, singura modalitate în care acesta ar fi posibil fiind revizuirea Constituţiei.

În aceste condiţii, considerăm că excede înseşi ordinii constituţionale aprecierea conform căreia pot fi atacate la Curtea Constituţională alte acte ale Parlamentului decât cele cu caracter normativ, neputând fi supuse controlului de constituţionalitate actele cu caracter individual, cum este cazul celor două hotărâri ale Plenului Senatului asupra cărora s-a pronunţat Curtea. O interpretare contrară ar fi de natură a pune Curtea Constituţională, un organism jurisdicţional constituţional, numit politic, în poziţia de a exercita un supracontrol asupra tuturor hotărârilor Parlamentului, ceea ce, în condiţiile democraţiei constituţionale şi a organizării statului în baza principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, este inadmisibil.

Astfel, art.1 alin. 5 din Constituţie, invocat şi în motivarea deciziilor Curţii, stabileşte că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, din acest text pornind valenţele a două competenţe diferite, cea cu privire la controlul de constituţionalitate, precum şi cea privind controlul legalităţii, acesta din urmă fiind exercitat, conform art. 126 din Constituţie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Curtea nu a examinat niciun moment constituţionalitatea celor două hotărâri ale Senatului, ci doar legalitatea unor candidaturi individuale, pronunţându-se în locul instanţei aparţinând puterii judecătoreşti şi extinzându-şi competența în afara legii.

Considerăm totodată că, substituindu-se instanţei de drept comun, Curtea Constituţională a abandonat şi principii elementare de drept, consacrate de Constituţie şi de reglementările internaţionale, ca dreptul la apărare şi contradictorialitatea procesului, iar acest fapt este cu atât mai grav cu cât CCR se antepronunţă, în cuprinsul deciziilor sale, cu privire la fondul unor litigii aflate în acest moment pe rolul instanţelor de drept comun.

În acelaşi timp, constatăm că deciziile pronunţate de Curtea Constituţională obligă Senatul să reia procedurile de validare a membrilor CSM şi să încalce, la rândul său, prevederile legii (art. 18 alin.4 din Legea 317/2004), validând individual membrii Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu lista cuprinzând magistraţii aleşi ca membri aşa cum cere în mod expres norma legală.

În consecinţă, Asociaţia Magistraţilor din România consideră că, judecând persoane fizice sub aspectul legalităţii candidaturii, deciziile pronunţate de CCR sunt în afara competenţelor acesteia şi nu produc efecte juridice obligatorii, având caracterul unor hotărâri civile, care, urmând regulile constituţionale, trebuie pronunţate de puterea judecătorească.

Prof. univ.dr. Mona Maria Pivniceru
Judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România